Borcanul cu ulei – proiect ce susține grădinița Liceului Waldorf

4Timișoara mai numără o premieră: actrița Ana Munteanu lansează un proiect inedit – Borcanul cu ulei, proiect dezvoltat și implementat împreună cu Asociația ECO CLUB Timisoara. Proiectul presupune colectarea uleiului alimentar utilizat la gătit cu ajutorul unor borcane furnizate personal, transportate apoi până la locul de depozitare cu un mijloc de transport eco: un cargo-bike. Astfel încât aceste soluţii alternative uleiului aruncat prin chiuvetă direct în reţeaua de canalizare publică, alături de educația ecologică oferită și modelul de bună-practică sunt pilonii motivaționali care susțin proiectul. Scopul proiectului “Borcanul cu ULEI” este conștientizarea și informarea, la scară largă, a cetățenilor cu privire la efectul unui simplu gest negativ – aruncarea uleiului uzat prin chiuveta în canalizare- asupra poluării apei, rețelei publice de canalizare, naturii și totodată asupra calității vieții fiecărui om în parte. (sursa: ECO CLUB TIMIȘOARA)

Banii ce se vor obține în urma vânzării uleiului către o firmă colectoare autorizată, vor fi folosiți pentru construcția noului corp de clădire al grădiniței Liceului Waldorf Timișoara.

borcanulcuulei.ro

Categories: Arhivă evenimente | Leave a comment

14.09.2015 – Începerea noului an școlar

12015648_10153531307100211_2068953037_o

Categories: Arhivă evenimente | Leave a comment

18.06.2015 – Spectacol de teatru ”Cântăreața cheală”

Cantareata chealaÎn data de 18 iunie, ora 18, trupa de teatru a Liceului Waldorf Timișoara a prezentat în sala festivă spectacolul de teatru ”Cântăreața cheală” de Eugene Ionescu.

Categories: Arhivă evenimente | Leave a comment

16.06.2015 – Concert instrumental al clasei a VIII-a

Noi, clasa a VIII-a, chiar dacă eram deja în vacanță, am cântat împreună, la lăsatul serii… ora 19:30… sus, în sala festivă a Liceului Waldorf. Am fost cu toții, mici, mari, prieteni și bunici.

Categories: Arhivă evenimente | Leave a comment

13.06.2015 – Cântare la iarbă verde

dfsgsgdsgsdSâmbătă, 13 iunie 2015, la ora 19:30, trupa de ghitariști a școlii, coordonată de Vlad Trif, a susținut un concert la iarbă verde, în curtea Liceului Waldorf.

Categories: Arhivă evenimente | Leave a comment

24.-26.05.2015 – Olimpiada greacă

11261822_697647547031204_1093486074_oÎn fiecare an clasele a V-a de la școlile Waldorf din țară se întâlnesc pentru Olimpiada greacă. Anul acesta întâlnirea este la Şcoala Gimnazială Waldorf Cluj-Napoca. Elevii clasei a V-a s-au pregătit pentru probele sportive, și-au decorat cu cusaturi în roșu și albastru tunicile albe și abia așteaptă să cunoască copiii din celelalte școli participante.

 

Categories: Arhivă evenimente | Leave a comment

mai 2015 – în grădina grădiniței

Categories: Galerie | Leave a comment