Doamna Ingeborg Christoff s-a aflat în România timp de 27 de ani. Anterior a fost profesor și director de școală Waldorf în Germania. Povestea ei legată de România începe cu îndemnul unei colege din Germania, care auzise că în România se pun bazele unui învățământ alternativ de tip Waldorf, și a întrebat-o dacă dorește să vină să dea o mână de ajutor. La București exista atunci un seminar de formare pentru profesori Waldorf. Acest seminar nu se încheia cu un examen, ci absolvenții lui erau trimiși să predea, sub îndrumarea unui mentor, care îl și recomanda apoi ca profesor. Cum în România pedagogia Waldorf era la începuturile sale, doamna Christoff a fost rugată să preia rolul de mentor. Neștiind limba, având doar biletul de tren în buzunar și câteva instrucțiuni, a străbătut țara, mentorând în toate centrele nou înființate.
Și la Timișoara se puneau pe atunci bazele pedagogiei, școala era în construcție, dar nu exista încă o grădiniță proprie. Doamna Christoff a negociat cu constructorul școlii și a reușit să obțină un proiect al unei grădinițe Waldorf din Germania, precum și fonduri pentru a se construi clădirea grădiniței. Din banii strânși din pensia din Germania a cumpărat în Timișoara o casă, unde a ținut cursuri de pedagogie și întâlniri cu profesorii și părinții, și unde a locuit până în ultima clipă e vieții sale. A întâmpinat multe greutăți birocratice, personale sau de sănătate, dar a găsit întotdeauna calea de a trece peste ele și de a ajuta în continuare comunitatea Waldorf din Timișoara.
Povestea doamnei Christoff, care s-a stins la venerabila vârstă de 92 de ani, ne-a inspirat pe mulți dintre noi – ea nu a fost numai un exemplu de hotărâre, curaj și dârzenie, ci ne-a inspirat și prin dăruirea și bunătatea ei.