Dragi prieteni,
Vă invităm la Spectacolul de euritmie Misiunea lui Zarathustra.
Spectacolul dramatizează un text vechi persan din Gatha, scrierea originară a lui Zarathustra. Întreaga cultură persană veche are la bază lupta dintre Lumină şi Întuneric, dintre Bine şi Rău, având ca reprezentanţi pe Mazda Ahura, reprezentant al Binelui, şi Angra Mainyu sau Ahriman, reprezentant al Răului. Potrivit învăţăturii zarathustriene, există o lege cosmică conform căreia toţi oamenii, dar şi toate fiinţele spirituale trebuie să se decidă în mod individual pentru Bine sau Rău. La această alegere sunt supuşi Amesha Sponta, însoţitorii cereşti ai lui Mazda Ahura. Fiinţialitatea lor este exprimată prin nume ca: Gândirea Bună, Maleabilitatea Sfântă, Nemurirea, Veridicitatea. Pe Pământ există pentru fiecare Amesha câte un potrivnic care se opune forţei cosmice purtătoare de Bine. Dar cel mai mare potrivnic este însuşi Angra Mainyu, care este izvorul minciunii. Şi de aceea el este numit „Cel mai mare mincinos”. Spectacolul pune în scenă lupta lui Zarathustra ca trimis al lui Mazda Ahura, cu Ahriman şi ajutoarele lui rele. Arma cea mai puternică a lui Zarathustra este Cuvântul adevărat. Prin simpla rostire a rugăciunii Ahuna Vairya, Ahriman este învins pentru moment, însă lupta împotriva sa va dura până la sfârşitul lumii.