Sunt interdependente şi se creează reciproc.
Rudolf Steiner a arătat cum voinţa poate fi cultivată şi întărită prin repetare regulată şi ritmică, dar şi prin elementul artistic. La începutul fiecărei zile, elevii spun o zicere. Pe parcursul claselor I-IV ea are o formă mai simplă, în clasele V-VIII devine mai complexă.
La începutul pauzei mari, înaintea gustării, se spune o rugăciune. În fiecare zi, timp de câteva săptămâni, elevii cântă aceleaşi cântece sau recită aceleaşi poezii. Această repetare ritmică creează o forţă care se numeşte voinţă.
Voinţa nu este o calitate ce poate fi însuşită într-un interval scurt de timp. Formarea şi educarea ei reprezintă un proces de lungă durată, pe parcursul căruia familia şi şcoala trebuie să coopereze strâns. La copiii ai căror familii au înţeles acest lucru de la început şi au acţionat cu răbdare şi perseverenţă, rezultatele s-au văzut din ce în ce mai clar, pe măsura trecerii timpului. În schimb, o viaţă de familie dezlânată, în care copiii sunt mult timp lăsaţi singuri, iar programul devine haotic, îşi va pune amprenta pe atitudinea lor faţă de muncă şi asupra echilibrului sufletesc pentru tot restul vieţii.