Cum află părinţii despre nivelul activităţii copilului lor în şcoală? La întâlnirile regulate dintre dascăli şi părinţi se pot vedea caietele de epocă sau de exerciţii, iar apariţiile elevilor în serbările lunare cu clasa sau cu şcoala, după cum am arătat şi mai sus, sunt o oglindă fidelă a progreselor fiecărui elev, dar şi a unei întregi comunităţi. Aceasta rămâne cea mai eficientă metodă de control a copilului, cunoscută fiind subiectivitatea notelor.
La sfârşitul fiecărui an şcolar, elevul primeşte un certificat, în care fiecare profesor îi descrie activitatea din toate punctele de vedere. Din aceste certificate părinţii află mai mult despre copilul lor decât dintr-o medie. Nivelul şi activitatea elevului nu sunt raportate la nivelul celorlalţi elevi, ci la nivelul capacităţilor lui.
Relaţia părinţi-şcoală este astfel foarte accentuată în şcoala Waldorf, armonia şi constanţa relaţiei dintre profesori şi părinţi răsfrângându-se în mod pozitiv asupra elevilor.
Cel mai evident aspect al acestei colaborări este faptul că lumea duală a elevului, şcoala şi familia, ştiu tot timpul una de cealaltă, formează, de fapt, un întreg sănătos.
Pe lângă obişnuitele şedinţe, elevii, părinţii şi profesorii se întâlnesc şi colaborează cu multe alte ocazii: tabere, spectacole şi serbări, bazare şi carnavaluri. La acestea muncesc toţi, cot la cot, pregătind împreună acţiunea respectivă. Şi această muncă este deosebit de educativă, puterea exemplului celor din jur influenţându-l pozitiv pe copil.