Fiecare copil trăieşte în ritmul dintre veghe şi somn, preluare şi uitare. Dacă se ia în considerare ritmul zilei şi cercul mai mare al cursului anului în organizarea orarelor şi împărţirea planului de învăţământ, vor lua naştere anumite particularităţi metodice ale artei pedagogice:
- se ia în considerare ritmul zilei;
- predarea în epoci întăreşte concentrarea;
- exersarea artistică slujeşte la şcolirea voinţei;
- cuvântul vorbit acţionează asupra vieţii de sentiment.
Ziua de şcoală începe cu obiectele de învăţământ la care trebuie accentuate în mod deosebit cunoaşterea şi înţelegerea (raţiunea), gândirea şi reprezentarea. Fiecare disciplină se va constitui, de-a lungul câtorva săptămâni, în fiecare dimineaţă, în aşa-zisa ,,oră principală”, formând o epocă şi realizând astfel o unitate mai mare de predare. Urmează acele discipline care necesită o continuă repetare ritmică, în ore separate: limbile străine, euritmia (disciplină specifică pedagogiei Waldorf), gimnastica, muzica şi religia. Lucrul manual, meseriile, grădinăritul, exersarea în cadrul experimentelor de ştiinţe ale naturii ş.a.m.d. vor fi puse, pe cât posibil, spre prânz sau după amiază. După aceste ore de exersări urmează activităţile artistico-practice. Şi temele de casă trebuie să urmeze paşii amintiţi: exerciţiul, dezvoltarea, câştigarea dibăciei şi a noi competenţe.
Dacă se acordă prea mult timp exersării memoriei şi gândirii, copiii devin palizi şi obosiţi. Sentimentul care dă viaţă şi voinţa activă înroşesc din nou obrajii.
În special în clasele mai mici, dascălul trebuie să aibă grijă cum acţionează prin predare asupra stării de sănătate a copiilor în creştere.
Prin urmare, ,,ora principală”- unitate de predare din primele două ore ale dimineţii – va fi începută prin aşa numita ,,parte ritmică”, ce ocupă în clasele inferioare un spaţiu mai larg, până la 20 de minute. Această parte îi trezeşte pe copii, leagă colectivul clasei şi îl acordează cu ora de predare propriu-zisă. Se cântă la blockflotte, se cântă cu vocea şi se recită, se fac exerciţii ritmice şi exerciţii de vorbire. După care, prin repetarea conţinuturilor predate cu o zi înainte, se extrage suma, aspectele aprofundate moral, legea naturală din experimentele zilei precedente, aprecierea pe baza simţirii a figurilor istorice trăite ieri sau privirea de ansamblu asupra cunoştinţelor dobândite referitoare la viaţa unui animal. Din această concentrare în felul de a privi lucrurile va reieşi în mod organic continuarea expunerii dascălului; el va povesti plastic, în imagini, luând în considerare temperamentele, tensionând şi relaxând, făcându-i pe copii să se adâncească în cele trăite. Vine apoi rândul faptei: povestiri, sintetizări ori desene vor fi trecute în caietul de epocă. Ora se încheie cu o povestire. Poveştile dezvoltă armonios imaginaţia şi sensibilitatea copilului, atunci când sunt spuse nemijlocit, direct, de către pedagog sau părinte. Când povestitorul este pătruns de calitatea spirituală a poveştilor, imaginile interioare create pe parcurs au efect educativ. Poveştile reprezintă înţelepciunea fundamentală a omenirii. Însoţesc copilul în şcoală, evoluând ca mesaj o dată cu înaintarea în vârstă: basme în clasa I, fabule în clasa a II-a, povestiri biblice în clasa a III-a, legende locale sau ale spaţiului european în clasa a IV-a, mituri greceşti în clasa a V-a, legende romane în clasa a VI-a, călătorii şi descoperiri ale Lumii Noi în clasa a VII-a, biografii în clasa a VIII-a etc. – o hrană sufletească adecvată fiecărei perioade de vârstă a copilului. Acest parcurs ne apropie tot mai mult de contemporaneitate şi permite intrarea tânărului în istoria pe care o creează prin propria-i muncă.